consum VS productie!

O data cun intrarea Romaniei in UE s-au deschis multe oprtunitati, intebarea este: Cine profita cel mai mult?!

La inceput erau fondurile care, cica sustineau economia, ajutau IMM-urile sa ajunga la un nivel competitiv apropiat de cel al firmelor din EU, apoi a aparut facilitatea de a comercializa produsele autohtone pe plaiuri europene. Multi au vazut aderarea ca o sansa de a pleca si a face bani in alta parte, in timp ce cei mai multi europeni si nu numai au vazut Romania drept o oportunitate uriasa de stors bani. Intrarea pe piata a firmelor mari din diverse domenii a creat multe locuri de munca, salariile pastrandu-se la nivelul local, in timp ele crescand direct proportional cu rata profitului, piata absorband tot mai mult si pentru multa vreme de acum incolo. De cativa ani se intampla un fenomen al cresterii consumului, fapt consemnat peste tot in lume, insa in Romania acest consum depaseste orice limite normale, cum se intampla de fapt cu orice in aceasta tara. Acest consum aduce automat intrarea sau extindera retail-urilor care inca nu acopera nici macar jumatate din potentialul piatei locale. Romanii cumpara tot mai mult, tot mai des, "foamea" de cumparaturi impingandu-i la gesturi disperate, pe buzele lor fiind tot mai des cuvintele "vreau sa vorbesc cu un sef".

Investitii consum 156 milioane euro, in timp ce investitiile pentru productie au insumat 1,2 miliarde de euro!

La finele anului trecut, grupul francez Renault era lider la investitiile companiilor straine in Romania. Constructorul auto din Franta este urmat de austriecii de la Egger, Calsonic Kansei, din Japonia, si francezii de la Saint Gobain!

Investitiile celor doua divizii, Renault Mechanique si Renault Technologie, producatorul auto francez se plaseaza pe locul intai, cu un volumul total al investitiilor de 676 milioane de euro si cu un numar de 3.650 de angajati. Pe a doua pozitie se afla producatorul austriac de materiale lemnoase Egger, cu investitii ce totalizeaza 210 milioane de euro. In continuare, pozitiile trei si patru sunt ocupate de Calsonic Kansei si Saint Gobain, ambele cu investitii de 120 milioane de euro, diferenta fiind data de numarul de muncitori, 1.050 la japonezi, respectiv 200 la compania franceza. Pe locul cinci se afla americanii de la Delphy Diesel, care au investit in Romania 100 milioane de euro. Delphy Diesel este furnizor de componente auto si are in Romania 1.000 de angajati. Recent intrati pe piata, finlandezii de la Nokia sunt si ei prezenti in clasament, cu o investitie de 60 milioane de euro, acestia ocupand locul sase. Pentru compania Nokia lucreaza 500 de angajati. Cumulat, investitiile primelor cinci companii insumeaza peste 1,2 miliarde euro. Anul trecut, valoarea totala a investitiilor straine directe (ISD) in Romania a fost de 7,06 miliarde euro, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei (BNR). Totusi, cel mai bun an a fost 2006, cand volumul total al ISD-urilor s-a ridicat la 9,1 miliarde euro. Revenind la 2008, trebuie spus si ca volumul ISD-urilor a urcat in acest an fata de 2007. In primul trimestru din acest an, volumul acestor investitii a fost cu 27,5% peste acelasi interval din 2007. In valori absolute, investitiile straine directe au urcat in primele trei luni din an la 1,68 miliarde euro, fata de 1,31 miliarde euro, valoarea consemnata in primele trei luni ale anului trecut. Din totalul ISD-urilor realizate in intervalul ianuarie-martie 2008, participatiile la capital si profitul reinvestit au reprezentat mai mult de jumatate (57,2%), iar creditele intra-grup au reprezentat restul de 42,8%.

Marii operatori de retail au investit peste 156 milioane euro în România, în semestrul I Marile companii de retail care activează pe piaţa din România au deschis, în primul semestru din 2008, peste 25 de magazine la nivel naţional, în care au investit circa 156,5 milioane euro, cei mai activi jucători fiind discounterii şi operatorii de supermarketuri.

Cea mai agresivă expansiune din primul semestru 2008 a avut-o de departe retailerul francez Carrefour care a inaugurat patru hipermarketuri în Suceava, Bucureşti (Vitantis), Piteşti şi Arad, ajungând la un număr total de 15 unităţi. Investiţiile din primul semestru s-au ridicat la circa 80 milioane euro. Retailerul va continua strategia de extindere în ţară, în 2008-2009, când va mai deschide noi hipermarketuri la Oradea, Buzău, Sibiu, Deva, un al doilea hipermarket la Brăila, Iaşi şi Constanţa şi încă un hipermarket în Bucureşti, în Berceni. În plus, compania a remodelat opt din cele 21 de supermarketuri Artima, preluate anul trecut, redenumindu-le Carrefour Express. Deşi anunţaseră deschiderea a zece unităţi noi în 2008, nemţii de la Kaufland au inaugurat în prima jumătate a anului doar două hipermarketuri în Brăila şi Slatina, cu o investiţie medie de circa opt milioane euro fiecare. Recent compania a mai deschis un hipermarket în Slatina, iar reprezentanţii Kaufland susţin că ritmul de deschideri va fi mult mai alert în a doua parte a anului. În prezent, Kaufland operează 34 de magazine la nivel naţional. Tot în semestrul I din 2008, un alt retailer german, Real Hypermarket, a inaugurat un singur magazin, situat în Bucureşti, zona Berceni, în urma unei investiţii de peste 22 milioane euro. Astfel compania a ajuns la 15 unităţi, dar programul investiţional din 2008 include inaugurarea altor şase magazine. Ceilalţi jucători internaţionali precum Auchan sau Cora nu au inaugurat nici un hipermarket în perioada vizată, primul anunţând însă două proiecte pentru 2008, în Bucureşti şi Suceava. În schimb, Cora nu a anunţat nici un proiect nou şi rămâne în continuare cea mai mică reţea de hipermarketuri dintre cele prezente la nivel naţional. Pe segmentul supermarketurilor cea mai activă reţea din primul semestru a fost Mega Image care pe lângă cele două unităţi proprii inaugurate în Capitală, a cumpărat cele 14 supermarketuri La Fourmi pentru care a plătit suma de 18,6 milioane euro. Retailerul a ajuns astfel la un număr de 24 de magazine proprii, rebranduirea magazinelor La Fourmi urmând a începe după avizul Consiliului Concurenţei. Grupul olandez Spar a inaugurat în primele şase luni ale anului două supermarketuri la Constanţa şi Chişineu-Criş prin investiţii totale de peste două milioane euro, ajungând la un total de 16 magazine. La începutul anului compania anunţa extinderea cu circa zece unităţi noi în 2008. Tot două supermarketuri (Slatina şi Bacău) a inaugurat şi retailerul german Billa, ajungând să deţină 30 de magazine în ţară. Ca obiective pentru 2008, Billa îşi propune extinderea lanţului său de supermagazine cu încă zece unităţi, iar până în anul 2010, compania va continua acest ritm accelerat de deschideri, 6 - 10 magazine noi pe an, până la atingerea unui număr 50 magazine pe teritoriul României. Foarte active au fost însă companiile de pe segmentul de discount. Cea mai puternică expaniune a avut-o Plus Discount care a inaugurat cinci magazine noi până la finele lui iunie 2008, şi altele trei în iulie, urmând ca în curând să fie deschisă o nouă unitate la Târnăveni. În total, compania a investit peste 7,5 milioane euro în primul semestru şi va opera la finele acestei luni 59 de magazine. Aceasta a fost urmată îndeaproape de reţeaua autohtonă MiniMax Discount care şi-a dublat reţeaua de magazine la finele lui iunie 2008 când opera 16 unităţi, faţă de perioada similară din 2007. Doar în primul semestru din 2008 compania a deschis patru magazine la Arad, Călan, Titu, Turnu Măgurele prin investiţii totale de circa trei milioane euro. De asemenea, operatorul de retail Rewe România a inaugurat în primele şase luni din an două magazine Penny Market la Baia Mare şi Oradea şi un magazin Penny Market XXL la Braşov. O tendinţă moderată de extindere a reţelelor se manifestă pe segmentul cash&carry, operatorii acestui format având de altfel şi o acoperire extrem de largă a întregii ţări. Astfel, Selgros Cash&Carry România a inaugurat un singur centru de distribuţie până la finele lui iunie 2008, în urma unei investiţii de circa 20 milioane euro. Reţeaua a ajuns la 17 unităţi, planul de expansiune prevăzând un total de 21 de centre în cele mai importante oraşe ale ţării. În schimb, concurentul său direct Metro Cash & Carry România care deţine 23 de centre de distribuţie în ţară şi trei în Moldova, a anunţat relansarea expansiunii, prin deschiderea unui magazin la Deva, în 2008. Piaţa de retail din România este a doua ca mărime din Europa Centrală şi de Est şi a ajuns la circa 40 miliarde euro anul trecut. Valoarea pieţei va depăşi 100 de miliarde euro până în 2010, dacă se va păstra creşterea medie de 50% din ultimii ani, potrivit estimărilor reprezentanţilor Carrefour.

Va intreb acum cine de castigat dupa urma acestor investitii?
Care este rolul Romaniei?Care este rolul romanilor?

Noi jucam acelasi rol pe care l-au jucat si alti aderati inaintea noastra, acelasi rol pe care il vor juca altii dupa noi, insa doar noi putem face diferenta, asemeni acelor tari care s-au impotrivit globalizarii si efectelor acestora.

Poate Romania sa faca diferenta?

surse:
www.galceavafinanciara.ro
www.standard.ro

0 comentarii:

Blog Widget by LinkWithin